Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier.
sâmbătă, 9 iunie 2012
IUBIREA nu ma lasa sa fiu OM
IUBIREA
nu ma lasa sa fiu OM, dar nici nu ma ia la ea, coboara pana la poarta
inimii mele si bate, dar eu dorm, dorm, dorm….si cand ma trezesc, o
scriu caci am nevoie de ea….dar ea nu e langa mine….dar nu ma lasa sa
fiu OM…
...dar ce sa fiu oare ??!!!! Sunt prins in mrejele lumii in care ma intreb mereu: CE E IUBIREA???!!
Cine
esti tu? Unde e inima ta ? Care e tatal tau si mama ta? Treci pe langa
noi si ne lasi inimile moi….fara sa intrebi: AI nevoie de dragoste?!
Ne lasi urma ta s-o atingem….ne ardem creierii sa te gasim….ne ardem inimile sa te simtim…
...dar oare traim noi atat cat sa te putem gasi?
INTREBARI FARA RASPUNS...
1. Cat de mare trebuie sa ne fie inima ca sa incapa toata dragostea in ea ?
2. Se poate iubi atat cate boabe de nisip sunt pe pamant?
3. Daca iubirea este vesnica, de ce o traim aici doar pe zile?
Timpul
isi face simtita prezenta cu pasi repezi ce ma trage dupa el pe carari
nebanuite...frica de necunoscut in care ma trage ma face sa ma zmucesc
din mrejele lui si sa-mi caut sufletul pereche...
Incepe
lunga si misterioasa calatorie in interiorul meu, cu repeziciune imi
adun toate gandurile, toate trairile, toate firicelele din mine se
inghemuiesc in EU-ul meu interior....incerc sa imi regasesc valorile,
sa-mi revizuiesc fiecare suflu din mine, fiecare cuanta de lumina....ma
straduiesc sa imi purific tot ce ma impiedica sa fiu liber, imi fac usor
curaj sa ma asez confortabil in mica dar imensa mea casa: SUFLETUL....
Primii
pasi, ma prind cu frisoane, incerc sa inteleg ce ma guverneaza, ce ma
poarta prin viata...si pentru ca timpul ramane in urma mea, simt cum un
magnet ma trage in interior...incet incet devin un invatacel ce absoarbe
orice informatie de lumina interioara...prezentul isi extinde la
infinit hotarele ei care se pierd in neant stergand ca o radiera
trecutul si viitorul...incepe o imensa energie sa se manifeste in
mine...
Incep
primele mele dorinte sa prinda viata, energia e la ea acasa, fiecare
particica se caieste si se curata de grosiera ei materie si incepe sa
lumineze...ma transform ma transform ma transform...
Cu
fiecare raza de lumina ce se concentreaza in launtrul meu, ma face sa
devin mai hotarat pe ceea ce-mi doresc, mai stapan pe dorintele mele,
constiinta mea interioara se aduna, aduna exteriorul in interior si il
proiecteaza pe imensul ecran alb al sufletului meu divin, si sub
orchestra divina a ingerilor incepe NOUL FILM AL VIETII MELE: NASTEREA*
SUFLETULUI MEU PERECHE....
(nota:
* zic nastere, pentru ca e un proces de schimbare, cu reactii ce apar
la trecerea prin doua lumi, sau de la o stare la alta)
Nu
mai stiu nimic din tot ce a fost si va fi, stiam doar ca ACUM POT, ca
ACUM STIU si ca ACUM E MOMENTUL...cu fiecare spatiu parcurs in interior,
exteriorul lasat in urma devine din ce in ce mai mic...si totul in mine
se rearanjeaza fiecare pe raftul lui, fiecare particica de energie isi
recalibreaza fantele pentru jocul divin ce urma sa il faca prezentul
ACUM POT, ACUM STIU, SI ACUM E MOMENTUL...
Si cum freamatul dorintelor in mine se calmeaza, emotiile ma cuprind, se ridica cortina si incepe filmul...
EU
eram cel care priveam si cel care eram privit, prima particula se
manifesta, cu prima ei proiectie ce apare pe imensul ecran alb:
ENERGIA....(acum pot, puteam sa o simt sa o controlez, acum stiu, stiam
cum sa fac, acum e momentul, acum era momentul si o traiam)...apoi urma
urmatoarea particula cu proiectia ei: IUBIREA....(la fel, acum pot, acum
stiu, acum e momentul)...si tot asa invatam tot ce pierdusem
odinioara....
Si
acum CA POT, STIU SI ERA MOMENTUL, am inceput sa creez sufletul
pereche...tot ce am invatat de la particula de energie, iubire, etc...
Cum
totul era ordonat precum o lege, si totul era clar precum un adevar, o
imensa energie se impodobeste cu iubire si o enorma lumina se desprinde
din sufletul meu...energiile conturau fiecare madular, ochii, gura,
nasul, urechile, gatul, sanii, mainile, picioarele si toate cele...
Smerenia, intalnita cu adevarat numai in religia crestina, este virtutea prin care crestinul recunoaste ca toate darurile si insusirile sale bune le-a primit de la Dumnezeu si de aceea nu se mandreste cu ele. “Ce ai, pe care sa nu-l fi primit; iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit?” (I Cor. 4, 7). Dar pentru ca, pe langa insusiri bune, fiecare om are si slabiciuni, smerenia mai cere ca fiecare sa-si recunoasca si slabiciunile sale, precum si sa recunoasca in acelasi timp si partile bune ale aproapelui.
Asadar, smerenia nu se impotriveste cinstirii si dragostei de sine. Dimpotriva, cu cat crestinul este mai patruns de inalta vrednicie a firii sale si de inaltimea chemarii sale, cu atat mai mult el va sti sa pretuiasca si darurile date de Dumnezeu lui si aproapelui, recunoscandu-si totodata atat slabiciunile sale, cat si dependenta sa intru toate de Dumnezeu.
Este smerenia necesara mantuirii? Da, pentru ca fara smerenie nu poate avea loc lucrarea eficienta a harului dumnezeiesc, nici credinta desavarsita, nici rugaciunea cuviincioasa, nici pocainta adevarata si nici staruinta in bine. Astfel, smerenia este una dintre cele mai alese virtuti crestine, fiind cu drept cuvant numita temelia lor. Asa, de pilda, credinta este smerenie a mintii; ascultarea, smerenie a voii; pocainta, smerenie a poftelor si a patimilor.
De aceea Mantuitorul si Sfintii Apostoli indeamna cu multa staruinta, prin cuvant si pilda, la impodobirea cu virtutea smereniei: “Invatati-va de la Mine, ca sunt bland §i smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre” (Matei 11, 29), spune Mantuitorul, Care, Dumnezeu fiind, S-a smerit intr-atat incat a luat chipul neputintei noastre si S-a facut om. El a trait o viata plina de lipsuri, urmarind implinirea lucrarii de mantuire a oamenilor, iar nu stralucirea trecatoare a vietii pamantesti. De aceea si Sfantul Apostol Petru indeamna la smerenie, spunand ca “Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har” (I Petru 5, 5). Pilde alese de smerenie gaseste crestinul in viata Maicii Domnului si a celorlalti sfinti.
Care sunt insusirile smereniei?
Smerenia crestina trebuie sa fie: 1) Curata, adica sa porneasca cu adevarat din inima; altfel ea este fatarnicie si mandrie tainuita;
2) Sa fie unita cu adevarata cinstire si dragoste de sine si cu increderea in Dumnezeu; altfel ea este slabiciune vinovata;
3) sa se arate prin fapte si sa fie statornica in toate imprejurarile; altfel ea nu are nici o valoare morala.
Care sunt roadele smereniei?
Roadele cele mai de seama ale smereniei sunt:
1) Ascultarea de Dumnezeu si recunostinta fata de El;
2) Cainta pentru pacate si dorul dupa conlucrarea cu harul sfintitor (I Petru 5, 5);
3) Pacea sufletului (Matei 11, 29);
4) infranarea imboldului dupa laude si mariri desarte;
5) Cinstirea, dragostea, dreptatea si ingaduinta fata de aproapele.
Care sunt mijloacele pentru castigarea smereniei?
Mijloacele potrivite pentru castigarea smereniei sunt:
1) Rugaciunea pentru dobandirea ajutorului lui Dumnezeu;
2) Luarea aminte la invatatura Mantuitorului, la pilda vietii Sale si a sfintilor;
3) Cunoasterea adevarata de sine, caci cine se cunoaste bine pe sine si isi cunoaste insusirile sale bune, dar si slabiciunile si pornirile sale patimase si are vointa sa le stapaneasca, poate evita faptele rele si starui in cele bune.
Care sunt pacatele impotriva smereniei?
Pacatele impotriva smereniei se cuprind in mandrie, adica in patima de a se inalta pe sine peste masura, din care rasar multe alte rele. “Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har” (I Petru 5, 5). Caci, pe cand mandria este moartea virtutilor, smerenia este moartea pacatelor si viata virtutilor.
Pacat impotriva smereniei este si injosirea credinciosului, prin folosirea darurilor primite de la Dumnezeu pentru lucrari nefolositoare.
Cateaodata ma retrag sa te pot gandi, cateodata vreau sa te
caut sa iti pot dovedi ca nu te inseli, cateodata iti zambesc ca asa e ceresc,
cateodata inima-mi bate la propriu pentru tine si toate cele se transforma-n
figurat....cateodata iti zic si nu pot si plang, si cateodata rad si stau si
simt....si tot cateodata astept din nimeni sa se aratate in cineva...si
cateodata traiesc ca si cum maine esti aici langa mine....
Azi pot spera ca inima ramane deschisa pentru EA...maine
poate o pot avea....
Pot sa fiu singur intr-o lume a singuratatii, dar nu pot sa
fiu singur intr-o lume a dragostei...pot sa fiu un nimeni intr-o lume plina de
minciuni si ura, dar nu pot fi nimeni intr-o lume plina de prieteni....
Simt cum iubirea mea se face pachetele de ciocolata pentru
tine, delicioasa, si sufletul meu picteaza cu crema de ciocolata topita din
inima mea, o iubire de poveste....iubirea mea e ca si o furnica, cand te uiti
la ea e mica, si ea cand se uita la tine, e mare...vei calca oare peste mine?
Iubirea ta vi fi atat de mare incat sa n-o vada pe a mea?
============continuarea vietii --------------
stiam ca sunt continuarea vietii ca sa te gasesc pe tine,
dar nu stiu cand te voi intalni....si continuarea vietii sa nu se opreasca
aici, as vrea cu tine sa facem o alta continuare a vietii, a vietii din noi,
pentru alte noi vieti....vreau sa fiu continuarea vietii...
-----------------------------------------
=========sunt orb==========
Sunt un orb ce nu vede cum pasii in urma se pierd de vant,
sunt un orb care merge inainte cu pasi inchipuiti spre femeia lui...cu pasi de
dans cu pasi agale, cu pasi domoli ce disperat se opreste ca nu vede de unde a
venit si incotro e femeia lui...sunt orb inchipuit de mintea mea, care vrea
mereu si mereu sa fie plina cu chipuri de femeie, si ma uit cat sunt de orb si
nu vad orbirea mea, dar....simturile jucause imi dau tarcoale pe la
mustacioara, ce imi lasa o dulce sarutare....sunt un orb cu orbirea lui
romantica, plina de necunoscut....sa nu vad ce? sa nu vad ce vor altii? sa vad
ce? sa vad ce vreau doar eu? si atunci unde sunt ochii mei? ei vad orbeste prin
ceata ca si cum vederea ar fi o frumusete si femeia simturile ei....Orbit de
atata orbire, orbesc orbesc orbesc...vrei tu sa fi lumina mea?
====================
viata mea
Viata mea...acorduri ample...viata mea...o tarta fara
cireasa, viata mea fara tine nu stiu ce-i cu mine, viata mea...odorul
meu....viata mea....te caut mereu pe tine, viata mea? nu mai e nici o viata de
atata viata....viata mea e o scurtatura pana la Dumnezeu....viata mea? e un puf
ce zboara si niciodata nu atinge pamantul....
===============================
Sa faci din viata un eseu, ca sa-l poti scrie, e ca si cum
ai mai intai scri si apoi inveti, ca sa citesti eseul vietii tale, e ca si cum
ai deschide o carte la ultima pagina....
=========Se intoarce roata===========
Poate se intoarce roata, dar ea se roteste, se roteste, si
ramane acolo unde se opreste, unde? Nu stiu!!! Ce stiu este ca eu o rotesc
mereu si mereu , nu o las locului o clipa sa se opreasca ACOLO, imi e frica de
rezultat, si iarasi o tot rotesc, as vrea sa ma rotesc si eu cu ea sa uit de
toata lumea ....
_________care sunt eu?============
Ce am ales? Care sunt eu? UNA sau CEALALTA? Sunt si in una
si in alta, care sunt eu? Pot sa traiesc o viata fara nici o stea? Ce aleg eu
sa fiu asta voi primi....de ce aleg doua dintr-una? OFFFFF ma fac PRAFFFF DE
STELE stiute de LACRIMILE MELE...si LUMINATE PRIN UNIVERS DE AL MEU SUFLET
CASTRAT PE O PLANETA singur si fara TEL....care sunt eu sa pot iubi? care esti
tu sa o poti primi? care sunt ei sa ne sustina, unde este acea lume BUNA? Care
sunt eu? ??? ??? ??? Nu mai stiu sa-mi numar intrebarile goale fara raspuns,
dar stiu sa sper ca voi primi un raspuns....CARE SUNT EU ??? ??? ???
4. Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna !
5. Soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi.
6. Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte şi, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale.
7. Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat.
10. Dacă este vreun lucru despre care să se spună : «Iată ceva nou !» aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră.
11. Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă ; nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor.
12. Eu Ecclesiastul am fost regele lui Israel în Ierusalim.
13. Şi m-am sârguit în inima mea să cercetez şi să iau aminte cu înţelepciune la tot ceea ce se petrece sub cer. Acesta este un chin cumplit pe care Dumnezeu l-a dat fiilor oamenilor, ca să se chinuiască întru el.
14. M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată : totul este deşertăciune şi vânare de vânt.
16. Grăit-am în inima mea : Cu adevărat am adunat şi am strâns înţelepciune - mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim căci inima mea a avut cu belşug înţelepciune şi ştiinţă.
2. «E nebunie !» am zis despre râs. Şi despre veselie : «La ce poate să folosească !»
3. Am cugetat apoi în inima mea, să desfătez trupul meu cu vin - pe când cugetul meu umbla după înţelepciune şi cerceta nebunia - până ce voi vedea ceea ce este bun pentru fiii oamenilor să facă sub cer în vremea vieţii lor.
5. Am făcut grădini şi parcuri şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori ;
6. Mi-am făcut iazuri, ca să pot uda din ele o dumbravă unde creşteau copacii ;
7. Am cumpărat robi şi roabe şi am avut feciori născuţi în casă, asemenea şi turme de vite, şi oi fără de număr, mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim.
8. Am strâns aur şi argint şi număr mare de regi şi de satrapi ; am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătarea fiilor omului mi-am agonisit : o prinţesă şi alte prinţese.
10. Şi tot ceea ce doreau ochii mei nu am dat la o parte şi n-am oprit inima mea de la nici o veselie, căci inima mea s-a bucurat de toată osteneala mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată munca mea.
11. Apoi m-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au făcut mâinile mele şi la truda cu care m-am trudit ca să le săvârşesc şi iată, totul este deşertăciune şi vânare de vânt şi fără nici un folos sub soare.
12. Şi mi-am întors privirea să văd înţelepciunea, nebunia şi prostia. Căci ce poate să facă un om de rând peste ceea ce a făcut un rege ?
13. Atunci m-am încredinţat că înţelepciunea are întâietate asupra nebuniei tot atât cât are lumina asupra întunericului.
14. Înţeleptul are ochii în cap, iar nebunul merge întru întuneric. Dar am cunoscut şi eu că aceeaşi soartă vor avea toţi.
15. Deci am zis în inima mea : «Aceeaşi soartă ca şi cel nebun avea-voi şi eu ; atunci la ce îmi foloseşte înţelepciunea ?» Şi am zis în mintea mea că şi aceasta este deşertăciune.
16. Căci pomenirea celui înţelept ca şi a celui nebun nu este veşnică, fiindcă în zilele ce vor veni amândoi vor fi uitaţi ; atunci înţeleptul moare ca şi nebunul.
17. Drept aceea am urât viaţa, căci rele sunt cele ce se fac sub soare ; şi totul este deşertăciune şi vânare de vânt.
18. Şi am urât toată munca pe care am muncit-o sub soare, fiindcă voi lăsa-o omului care va veni după mine.
19. Şi cine ştie dacă el va fi înţelept sau nebun ! Şi el va face ce va găsi cu cale din tot lucrul cu care m-am trudit şi m-am chibzuit sub soare ! Şi aceasta este deşertăciune !
20. Şi am început să mă las deznădejdii pentru toată munca cea de sub soare,
21. Căci un om care a pus în lucrul lui înţelepciune şi ştiinţă şi a avut izbândă, îl împarte cu cel care n-a lucrat. Şi aceasta este deşertăciune şi un rău nespus de mare.
22. Oare, ce-i rămâne omului din toată munca lui şi din grija inimii lui cu care s-a trudit sub soare ?
23. Toate zilele lui nu sunt decât suferinţă şi îndeletnicirea lui nu-i decât necaz ; nici chiar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este deşertăciune !
24. Nimic nu este mai bun pentru om decât să mănânce şi să bea şi să-şi desfăteze sufletul cu mulţumirea din munca sa. Şi am văzut că şi aceasta vine numai din mâna lui Dumnezeu.
25. Cine poate oare să mănânce şi să bea fără să mulţumească Lui ?
26. Omului care este bun înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu îi dă înţelepciune, ştiinţă şi bucurie, iar păcătosului îi dă sarcina să adune şi să strângă pentru a da celui ce este bun în faţa lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi vânare de vânt !
2. Vreme este să te naşti şi vreme să mori ; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.
3. Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti ; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.
4. Vreme este să plângi şi vreme să râzi ; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti.
5. Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi ; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare.
6. Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti ; vreme este să păstrezi şi vreme să arunci.
7. Vreme este să rupi şi vreme să coşi ; vreme este să taci şi vreme să grăieşti.
8. Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace.
9. Care este folosul celui ce lucrează întru osteneala pe care o ia asupră-şi ?
10. Am văzut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume.
11. Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor ; El a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit.
14. Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui.
17. Şi am gândit în inima mea : «Dumnezeu va judeca pe cel drept ca şi pe cel nelegiuit», căci este vreme pentru orice punere la cale şi pentru orice faptă.
18. Şi am zis iar în inima mea despre fiii oamenilor : «Dumnezeu a orânduit să-i încerce, ca ei să-şi dea seama că nu sunt decât dobitoace».
19. Căci soarta omului şi soarta dobitocului este aceeaşi : precum moare unul, moare şi celălalt şi toţi au un singur duh de viaţă, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Şi totul este deşertăciune !
22. Şi mi-am dat seama că nimic nu este mai de preţ pentru om decât să se bucure de lucrurile sale, că aceasta este partea lui, fiindcă cine îi va da lui putere să mai vadă ceea ce se va întâmpla în urma lui ?
1. Şi iarăşi am luat aminte la toate silniciile care se săvârşesc sub soare. Şi iată lacrimile celor apăsaţi şi nimeni nu era care să-i mângâie, iar în mâna celor silnici toată asuprirea şi nici un mângâietor nu se găsea !
2. Şi am fericit pe cei ce au murit în vremi străvechi mai mult decât pe cei vii care sunt acum în viaţă.
3. Iar mai fericit şi decât unii şi decât alţii este cel ce n-a venit pe lume, cel care n-a văzut faptele cele rele care se săvârşesc sub soare.
4. Şi am văzut că toată strădania şi toată izbânda omului la lucru nu este decât pizma unuia faţă de altul. Şi aceasta este deşertăciune şi vânare de vânt !
7. Şi iarăşi am văzut o nepotrivire sub soare :
8. Este câte un om care este stingher şi care nu are nici copil, nici frate şi totuşi lucrul nu-l mai sfârşeşte şi ochii lui nu se mai satură de bogăţie. Dar vine o vreme când zice : «Pentru cine m-am trudit şi am lipsit sufletul meu de traiul cel bun ?» Şi aceasta este deşertăciune şi rea îndeletnicire.
10. Căci dacă unul cade, îl scoală tovarăşul lui. Dar vai de cel singur care cade şi nu este cel de-al doilea ca să-l ridice !
11. Asemenea când doi se culcă se încălzesc, iar unul cum s-ar putea încălzi ?
12. Şi dacă unul este luat fără de veste, cel de-al doilea sare pentru el ; căci sfoara pusă în trei nu se rupe degrabă.
13. Mai de preţ este un copil sărman şi înţelept decât un rege bătrân şi nebun, care nu mai este în stare să asculte de sfaturi ;
15. Văzut-am pe toţi cei vii care merg sub soare îmbulzindu-se lângă tânărul care va sta în locul regelui ca moştenitor.
16. Şi nu se mai sfârşea poporul în fruntea căruia era ; totuşi urmaşii lui nu se vor bucura de el. Şi aceasta este deşertăciune şi vânare de vânt.
17. Ia seama la picioarele tale când te duci în templul Domnului. Dacă te apropii să asculţi este mai bine, decât să aduci jertfa nebunilor, căci ei nu ştiu decât să facă rău.
1. Nu te grăbi să deschizi gura ta şi inima ta să nu se pripească să scoată o vorbă înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este în ceruri, iar tu pe pământ ; pentru aceasta să fie cuvintele tale puţine.
2. Visurile vin din multele griji, iar glasul celui nebun din mulţimea de vorbe.
3. Dacă ai făcut un jurământ lui Dumnezeu, nu pierde din vedere să-l împlineşti, că nebunii nu au nici o trecere ; tu însă împlineşte ce ai făgăduit.
4. Mai bine să nu făgăduieşti decât să nu împlineşti ce ai făgăduit.
5. Nu îngădui gurii tale să tragă spre păcat trupul tău şi înaintea trimisului lui Dumnezeu nu spune : «A fost o rătăcire !» Pentru ce să Se mânie Dumnezeu de cuvântul tău şi să nimicească lucrul mâinilor tale ?
6. Căci din mulţimea grijilor se nasc visele şi deşertăciunile din prea multe cuvinte. De aceea, teme-te de Dumnezeu !
7. Dacă vezi asuprirea celui sărac şi obijduirea dreptului şi a dreptăţii în cetate, nu te mira de lucrul acesta, căci peste cel mare este unul mai mare, iar Cel Atotputernic veghează peste toţi.
8. Totuşi este un folos pentru ţară şi anume : un rege care să poarte grijă muncii pământului.
9. Cine iubeşte banii nu se va sătura de bani, iar cel ce iubeşte bogăţia nu va avea parte de rodul ei. Şi aceasta este deşertăciune !
10. Când se înmulţesc averile, sporesc şi cei ce le mănâncă şi ce folos are stăpânul lor că numai le vede ?
11. Dulce este somnul lucrătorului, fie că mănâncă mult, fie că mănâncă puţin, dar belşugul bogatului nu-i dă răgaz să doarmă.
12. Este un rău cumplit pe care l-am văzut sub soare : bogăţii puse la o parte de stăpânul lor pentru a lui nenorocire.
15. Şi aceasta este o întâmplare nenorocită, ca să se ducă aşa cum a venit ; şi ce folos că i-a fost munca în vânt ?
16. Mai mult încă, toată viaţa lui este întuneric şi supărare, necaz peste fire şi boală şi durere !
17. Cu adevărat iată ceea ce am văzut că este bine şi frumos : să mănânce şi să bea şi să trăiască omul bine din tot lucrul cu care se trudeşte sub soare în vremea vieţii dăruite lui de Dumnezeu, căci aceasta este partea lui.
18. Şi ori de câte ori Dumnezeu dă omului bogăţii şi bunuri şi îi îngăduie să mănânce şi să-şi ia partea lui şi să se bucure de munca lui, acesta este un dar de la Dumnezeu ;
1. Este un rău pe care l-am văzut sub soare şi care apasă greu asupra omului ;
2. Omului căruia Dumnezeu i-a dat averi şi bunuri, iar sufletului lui nu-i lipseşte nimic din ceea ce ar putea să dorească, Dumnezeu nu-i îngăduie însă să se bucure de ele, ci un străin le va mânca. Iată o deşertăciune şi un rău nespus de mare !
3. Dacă un om ar fi să aibă o sută de fii şi să trăiască mulţi ani şi numeroase să fie zilele anilor săi, dacă nu s-a săturat sufletul lui de bine şi el nu are loc de îngropare zic : «Chiar şi fătul lepădat e mai fericit decât el !»
4. A venit în zadar şi se duce în întuneric şi în întuneric numele lui va fi învăluit ;
5. Nici n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele, şi fătul lepădat a avut mai multă odihnă decât omul acesta.
6. Şi dacă ar fi trăit de două ori câte o mie de ani şi nu s-a bucurat de fericire, oare nu toţi se duc în acelaşi loc ?
7. Toată munca omului este pentru gura lui şi cu toate acestea pofta lui nu e astâmpărată.
8. Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul ? Ce folos are săracul care ştie să se poarte înaintea celor vii ?
9. Mai bine să te uiţi cu ochii decât să pribegeşti cu dorinţa. Şi aceasta este deşertăciune şi vânare de vânt !
10. La tot ce îşi ia fiinţă i s-a hotărât numele de mai înainte ; se ştie ce va fi omul ; el nu poate să intre în pricină cu cel ce este mai tare decât el.
11. Cu cât se spun mai multe cuvinte, cu atât este mai multă deşertăciune. Ce folos trage omul ?
12. Căci cine ştie ce este de folos pentru om în viaţă, în vremea zilelor sale de nimicnicie pe care le trece asemenea unei umbre ? Şi cine va spune mai dinainte omului ce va fi după el sub soare ?
4. Inima celor înţelepţi este în casa cea cu tânguire, iar inima celor nebuni în casa veseliei.
5. Mai degrabă să auzi certarea unui înţelept, decât să asculţi cântecul celor nebuni ;
6. Că precum este pârâitul spinilor sub căldare, tot aşa este şi râsul celui nebun. Şi aceasta este deşertăciune !...
7. Căci asuprirea poate să facă nebun pe un înţelept, şi mita strică inima.
8. Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui ; mai de preţ este un duh răbdător decât un duh semeţ.
9. Nu te grăbi să te întărâţi întru duhul tău, pentru că mânia sălăşluieşte în sânul celor nebuni.
11. Înţelepciunea este tot atât de bună ca şi o moştenire de folos celor ce văd soarele,
12. Că aşa este ocrotirea înţelepciunii şi a banului ; dar folosul ştiinţei este că înţelepciunea ţine cu viaţă pe stăpânul ei.
14. În zi de fericire fii bucuros, iar în zi de nenorocire gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, aşa ca omul să nu descopere nimic din cele viitoare.
15. Aceste două lucruri le-am văzut eu în zilele nimicniciei mele : este câte un drept, care piere întru dreptatea lui, şi este câte un nelegiuit care trăieşte mereu în răutatea lui.
16. Nu fii drept peste măsură şi nu te arăta prea înţelept ! Pentru ce vrei să te nimiceşti ?
18. Este bine să te ţii de una şi de cealaltă să nu te desfaci, că cine se teme de Dumnezeu scapă din toate.
19. Înţelepciunea dă înţeleptului mai multă putere decât au zece nerozi într-o cetate.
21. Nu lua aminte la toate vorbele pe care cineva le spune, ca nu cumva să auzi că sluga ta te grăieşte de rău ;
22. Căci inima ta singură ştie de câte ori şi tu ai defăimat pe alţii.
23. Toate acestea le-am încercat prin înţelepciune şi am zis : «Vreau să fiu înţelept !» dar înţelepciunea a rămas departe de mine.
24. Ceea ce a fost este departe, şi adânc, adânc ! Cine poate acum să-i dea de înţeles ?
25. Şi eu m-am silit şi inima mea a cercetat şi a urmărit ştiinţa şi înţelepciunea şi buna chibzuială şi mi-am dat seama că răutatea este o nebunie, iar prostia este zănatică răutate.
26. Şi am găsit femeia mai amară decât moartea, pentru că ea este o cursă, inima ei este un laţ şi mâinile ei sunt cătuşe. Cel ce este bun înaintea lui Dumnezeu scapă, iar păcătosul este prins.
27. Iată ce am aflat, zice Ecclesiastul, şi încă şi altele ca să pot descoperi înţelesul,
28. Pe care sufletul meu l-a căutat şi nu l-a aflat. Am găsit însă un om la o mie, dar n-am găsit nici o femeie din toate câte sunt.
1. Cine este ca înţeleptul şi cine poate să ştie ca el tâlcuirea lucrurilor ? Înţelepciunea unui om îi luminează faţa şi asprimea feţei lui i se schimbă.
3. Nu te grăbi să te depărtezi de faţa lui. Nu stărui în lucrul cel rău, că ceea ce voieşte face.
4. Cuvântul regelui este hotărâtor şi cine poate să-i spună : «Ce faci ?»
8. Omul nu este stăpân pe duhul său de viaţă, ca să-l poată opri ; la fel nu este stăpân pe ziua morţii şi în această luptă nu încape amânare. Nelegiuirea nu va scăpa pe cel care o săvârşeşte.
9. Am văzut toate aceste lucruri şi mi-am sârguit inima mea spre tot lucrul care se face sub soare într-o vreme când omul stăpâneşte pe altul spre nenorocirea lui.
10. Şi am văzut păcătoşi în mare cinste purtaţi la locul de odihnă, pe când cei ce lucraseră drept au fost izgoniţi de la locul cel sfânt şi au fost uitaţi în cetate. Şi aceasta este deşertăciune !
11. Din pricină că hotărârea pentru pedepsirea răutăţii nu este îndeplinită de îndată, pentru aceasta se umple de răutate inima oamenilor ca să facă rău.
12. Dar deşi păcătosul face rău de o sută de ori şi îşi lungeşte zilele, eu ştiu că fericirea este a acelora care se tem de Dumnezeu şi se sfiesc în faţa Lui.
13. Fericirea nu va fi pentru cel fără de lege, care, asemenea umbrei, nu-şi va lungi viaţa, fiindcă el nu se teme de Domnul.
14. Este încă o nepotrivire care se petrece pe pământ, adică : sunt drepţi cărora li se răsplăteşte ca după faptele celor nelegiuiţi şi sunt păcătoşi cărora li se răsplăteşte ca după faptele celor drepţi. Am zis că şi aceasta este încă o deşertăciune !
15. Şi am ridicat în slăvi veselia, căci nu este nimic mai bun pentru om sub soare, decât să mănânce, să bea şi să se veselească. Numai de l-ar întovărăşi la lucrul lui în tot timpul vieţii pe care Dumnezeu i-o dă sub soare !
16. Când mi-am îndreptat inima ca să cunosc înţelepciunea şi să pătrund care este menirea omului pe pământ, căci nici zi, nici noapte ochii lui nu văd somnul,
17. Atunci mi-am dat seama, privind lucrarea lui Dumnezeu, că omul nu poate să înţeleagă toate câte se fac sub soare, dar se osteneşte căutându-le, fără să le dea de rost ; iar dacă înţeleptul crede că le cunoaşte, el nu poate să le pătrundă.
CAP. 9
Cei buni şi cei răi au aceeaşi soartă. Înţelepţii dispreţuiţi.
1. Cu adevărat toate acestea le-am pus la inimă şi inima mea le-a văzut : că cei drepţi şi cei înţelepţi împreună cu toate faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu. Nici măcar iubirea, nici ura nu o cunoaşte omul ; ci totul este deşertăciune înaintea oamenilor,
2. Căci toţi au aceeaşi soartă : cel drept ca şi cel păcătos, cel bun ca şi cel rău, cel curat ea şi cel necurat, cel ce aduce jertfă ca şi cel ce nu aduce, cel bun ca şi cel rău, cel ce jură ca şi cel ce cinsteşte jurământul.
3. Este un mare rău în tot ceea ce se face sub soare, căci toţi au aceeaşi soartă şi pe lângă aceasta inima oamenilor este plină de răutate şi nebunia în inima lor dăinuieşte toată viaţa lor şi se duc în acelaşi loc cu cei morţi ;
4. Oare cine va rămâne în viaţă ? Pentru toţi cei vii este o nădejde, căci un câine viu este mai de preţ decât un câine mort.
5. Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat.
6. Şi dragostea lor, ura lor şi pizma lor a pierit de mult şi nu se vor mai bucura niciodată de ceea ce se face sub soare.
7. Du-te şi mănâncă cu bucurie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale.
8. Toată vremea veşmintele tale să fie albe şi untdelemnul să nu lipsească de pe capul tău !
9. Bucură-te de viaţă cu femeia pe care o iubeşti în toate zilele vieţii tale celei deşarte, pe care ţi-a hărăzit-o Dumnezeu sub soare ; căci aceasta este partea ta în viaţă şi în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.
10. Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârşească, fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune.
11. Şi iarăşi am văzut sub soare că izbânda în alergare nu este a celor iuţi şi biruinţa a celor viteji, şi pâinea a celor înţelepţi, nici bogăţia a celor pricepuţi, nici faima pentru cei învăţaţi, căci timpul şi întâmplarea întâmpină pe toţi.
12. Că omul nu ştie nici măcar vremea lui : întocmai ca şi peştii care sunt prinşi în vicleanul năvod, întocmai ca şi păsările în laţ, aşa sunt prinşi fără de veste oamenii în vremea de restrişte, când vine dintr-odată peste ei.
13. Şi am mai văzut sub soare acest fapt de înţelepciune care mi s-a părut într-adevăr mare :
14. A fost odată o cetate mică, locuită de oameni puţini şi împotriva ei a pornit un rege vestit, care a împresurat-o şi a ridicat de jur împrejur întărituri puternice.
15. Într-însa se afla un sărac înţelept care a scăpat cetatea prin înţelepciunea lui şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de acest om sărman.
17. Vorbele celui înţelept spuse domol sunt mai ascultate decât strigătul unui stăpân între nebuni.
18. Înţelepciunea este mai de preţ decât armele de luptă ; dar o singură greşeală nimiceşte mult bine.
2. Inima celui înţelept este la dreapta lui, iar inima celui nebun la stânga.
3. La fel celui nebun când merge pe drum îi lipseşte dreapta pricepere, iar toată lumea zice : «E nebun !»
4. Dacă mânia stăpânitorului se ridică împotriva ta, nu te clinti din locul tău. Căci firea domoală înlătură mari neajunsuri.
5. Am mai luat seama la încă un rău de sub soare, ca o greşeală care porneşte de la stăpânitor :
6. Nebunul este ridicat la dregătorii înalte, iar cei vrednici stau în locuri de jos.
7. Am văzut robi călări pe cai şi căpetenii mergând ca robii pe jos.
8. Cel ce sapă o groapă poate să cadă în ea şi cel ce dărâmă un zid poate fi muşcat de şarpe.
9. Cel ce sfărâmă pietre se poate răni cu ele, iar cel ce despică lemne se primejduieşte.
10. Dacă o unealtă s-a tocit şi nu a fost ascuţită, trebuie să îndoim puterile, dar înţelepciunea are ca parte izbânda.
11. Dacă şarpele muşcă înainte de a fi descântat, atunci descântătorul nu are nici un folos.
12. Graiurile gurii celui înţelept sunt har, iar buzele celui nebun îl doboară.
13. Începutul cuvintelor gurii lui este prostia, iar sfârşitul graiului lui nebunie curată.
14. Nebunul sporeşte vorbele. Omul nu ştie ce va fi după el, căci cine îi va spune ce se va întâmpla după el ?
15. Munca oboseşte pe cel nebun ; cine nu ştie drumul nu poate să se ducă în cetate.
16. Vai de tine, ţară, care ai un copil rege şi căpeteniile tale mănâncă dis-de-dimineaţă !
17. Fericită eşti tu, ţară, care ai rege un fecior de neam mare şi căpeteniile tale mănâncă la vreme, ca toţi oamenii, şi nu se dau la băutură.
18. Din pricina lenei, grinzile casei se lasă, iar când stai cu mâinile în sân, apa picură în casă.
19. Ospeţele se fac pentru a gusta plăcerea ; vinul înveseleşte viaţa şi banii răspund la toate.
20. Chiar în gândul tău nu blestema pe rege şi în cămara unde dormi nu defăima pe cel puternic ; căci păsările cerului pot să ducă un cuvânt şi neamul celor înaripate să dea vorba ta pe faţă.
3. Când norii se umplu de ploaie, ei se deşartă pe pământ. Şi dacă un copac cade la miazăzi sau la miazănoapte, unde a căzut, acolo rămâne.
4. Cel ce păzeşte vântul nu seamănă, şi cel ce se uită la nori nu seceră.
5. După cum nu ştii care este calea vântului, cum se întocmesc oasele în pântecele maicii, tot aşa nu cunoşti lucrarea lui Dumnezeu, care face toate.
6. Dis-de-dimineaţă seamănă sămânţa şi până seara nu odihni mâna ta, căci nu ştii care va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune.
8. Chiar dacă ar trăi mulţi ani, omul să se bucure de toate şi să-şi aducă aminte de zilele cele din întuneric, căci multe vor fi. Tot ce se întâmplă este deşertăciune.
9. Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta şi depărtează suferinţele de trupul tău, căci copilăria şi tinereţea sunt deşertăciune.
1. Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi să se apropie anii despre care vei zice : «N-am nici o plăcere de ei !...»
2. Înainte ca să se întunece soarele şi lumina şi luna şi stelele şi ca norii să mai vină după ploaie ;
3. Atunci este vremea când străjerii casei tremură şi oamenii cei tari se încovoaie la pământ şi cele ce macină nu mai lucrează, căci sunt puţine la număr şi privitoarele de la ferestre se întunecă ;
4. Şi se închid porţile care dau spre uliţă şi se domoleşte huruitul morii şi te scoli la ciripitul de dimineaţă al păsării şi se potolesc toate cântăreţele ;
5. Şi te temi să mai urci colina şi spaimele pândesc în cale şi capul se face alb ca floarea de migdal şi lăcusta sprintenă se face grea şi toţi mugurii s-au deschis, fiindcă omul merge la locaşul său de veci şi bocitoarele dau târcoale pe uliţă ;
6. Mai înainte ca să se rupă funia de argint şi să se spargă vasul de aur şi să se strice ulciorul la izvor şi să se sfărâme roata fântânii,
7. Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat.
9. Şi pe lângă că Ecclesiastul a fost un înţelept, el a mai învăţat pe popor cunoştinţa şi a cercetat şi a privit cu luare aminte şi a cules multe pilde.
10. Ecclesiastul s-a străduit să găsească sfaturi folositoare şi îndrumări adevărate şi să le scrie întocmai.
11. Cuvintele celor înţelepţi sunt ca boldurile de îmboldit dobitoacele şi ca nişte cuie înfipte şi ascuţite şi sunt date de un Păstor.
12. Şi peste toate acestea, fiul meu, să fii cu luare aminte : scrisul de cărţi este fără sfârşit, iar învăţătura multă este oboseală pentru trup.
13. Iată pe scurt ; tot ceea ce ai auzit aceasta este : Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui ! Acesta este lucru cuvenit fiecărui om.
Un om are parte de o moarte fulgeratoare...
Il vede pe Dumnezeu apropiindu-se de el cu un geamantan in mana...
-Fiule este vremea sa plecam...
Omul intreaba:
-De ce as curand ? Mai atatea de facut...
-I-mi pare rau Fiule,
Dar acum este timpul,e VREMEA SA PLECI...
-Dar ce se afla in geamantanul acela ?
-Tot ce ai avut TU !
-Ce am avut EU ?
Vrei sa spui Doamne,ca acolo se afla bani mei,hainele mele si tot ce am agonisit ?
-I-mi pare rau Fiule...dar ce-ai agonisit niciodata nu au fost ale tale.Au apartinut lumi pamantene.
-Atunci sunt visele male ?
-Nu Fiule acelea nu vor merge cu tine...
Niciodata nu ti-au apartinut. Au fost iluziile timpului.
-Atunci poate talentul meu ?
- Nici acesta....el a fost creat de imprejurarile de moment...
-Atunci Prietenii...Familia ?
-I-mi pare rau Fiule,dar nici acestia nu ti-au apartinut,
ti-au iesit in cale in drumul vietii...
-Dar Sotia,Copii ?
-Acestia au apartinut sufletului tau.
-Atuci corpul ?
-Nici el nu etste al tau.Este doar tarana.
-Dar Sufletul ?
-I-mi pare rau Fiule,dar Sufletul a fost intodeauna al MEU .
Disperat omul,ia geamantanul din mana lui DUMNEZEU si il deschide...
ERA GOL !
Cu ochii in lacrimi,il intreaba pe Dumnezeu...
-Eu nu am avut niciodata nimic ?
-Ai avut fiule....
Fiecare clipa pe care ai trait-o a fost a TA...
Viata este alcatuita din CLIPE. Acestea sunt ale TALE.
Bucura-tede fiecare clipa a VIETI !
Lucrurile materiale nu sunt decat niste necesitati ale vieti si nu sunt cu adevarat ale tale !
Deci : TRAIESTE fiecare clipa a vietii !
Timpul se face nemasurat, iar cand te uiti sa-l privesti iti dai seama ca a trecut si ca ti-a lipsit jumatatea...
Maine se va naste jumatatea mea, vine pentru mine sa ma intalneasca, numai ca timpul ne-a luat locul si ne-a indepartat in timp, iar ziua cand ne vom intalni diferenta de varsta si trup ne va respinge atat de mult incat lacrimile ne vor cadea in zadar pe doua fete, una tanara si alta sbarcita de batranete...
Viitorul nostru se contureaza in dorintele si visele noastre ca ne vom intalni si ca eu voi intineri, dar timpul ce mi-a luat locul si-a pus amprenta pe trecutul si prezentul in care imi asteptam jumatatea.
Draga mea, cine te-a tinut sa nu vii la mine cand nascut eram, tu ratacea-i prin univers culegand stele pentru mine nestiind ca eu am fost prins si intrupat...???!!!
Cand te voi gasi, vantul va incepe sa bata, pamantu sa crape, soarele se va apropia din ce in ce mai mult incalzindu-ma, frunzele se vor cutremura de frica intalnirii noastre in bataia vantului, si toate astea sa-mi spuna ca varsta ne impiedica sa ne apropiem ca sa ne spunem iubirea ce timpul ne-a rupt-o, dar minune, apoi s-a curbat si ne-a unit destinele, dar intersectia este mult departe... :(
Acum cand scriu, vantu bate asa de tare incat tind sa cred ca te apropii de mine, oare unde esti???
Eu o caut cu privirea mea vie,
Ea ma cauta pe acest pamant cu o faclie
Ce a aprins-o cam tarziu,
Dar acum ma inalt catre un cer azuriu...
(Ma sting pe zi ce trece si ea ma cauta doar cu o faclie, nestiind ca mi-am dat duhul ptr vesnicie... :( )
Dar inca nu ne-am intalnit si eu inca n-am murit, dar cand ne vom intalni nu pierde timpul privindu-ma daca sunt eu, ci imbratiseaza-ma ca timpul nu ma iarta, ma grabeste spre universul de unde numai te voi putea privi...
Doamne ma tem ca daca o voi gasi, ochii vor inceta sa o mai priveasca si se vor inchide pentru a intra in lumea nevazutilor, dar atunci te rog da timpul inapoi cu o secunda sa o pot vedea...alerg alerg pe un camp verde ce in urma mea se ofileste iarba, iar ea alearga spre mine din urma pe un fan uscat, ajung in vale iar ea se rostogoleste sa ma astepte acolo prefacandu-se in apa de izvor ce curge pentru ca sa o pot atinge si bea...pasii se raresc si valea n-o ma zaresc, frenetic piciorul mi-l fortez sa mai faca un pas ce calca gresit si mie frica sa nu fie SFARSIT...
Iarta-ma draga mea, nu te-am gasit, poate ca nu mi-a fost scris, nu mai rataci aici pentru mine, du-te la carte si sterge-mi destinul, si scri-o tu ca sa ne intalnim ca sufletele sa ni le iubim... nu vreau sa mor cu acest destin fara iubirea ta, dar cu iubirea stau cum stau dar fara tine eu mi-o aprind ptr ca s-o mi-o gasesti iar ea se stinge caci nu-i cine s-o tina aprinsa... :(
Parca am o tentativa sa-mi schimb destinul dar cartea e sus si eu sunt jos, ea e deschisa ca viata sa-mi ruleze asa cum mi-a fost scrisa, iar eu imi scriu aici o alta viata, o viata in care vreau sa te gasesc, il rog pe Dumnezeu sa-mi transforme lacrimile in cerneala, numai ca literele mele sunt sugativate de hartia alba si poroasa si cerneala mie putina...
Nu-i codrul langa mine sa-mi duca ei ecoul meu ce-o strig, vantule ce bati atinge-ma si du-i ei atingerea mea cu care m-ai atins, oooo natura, soare ce o vezi, luna ce o luminezi in noapte si care te priveste, ooo pamantule ce ne legi prin insasi talpile cu care te calcam, oooo timpule ce pe toate le atingi, atingi clipele, intalneste-ne ca sa ne impartasim jumatatile ce se asteapta cu atata unitate si iubire...(ma stapanesc sa nu plang dar sunt om ce lacrimile imi tasnesc din stanca dura a destinului scris parca intr-o alta forma mult mai dura decat insasi stanca, o forma nevazuta si care nu poate fi stearsa...)
Doamne te rog fa o greseala de tipar ca sa ne putem intalni, greseste cuvantul DESPARTIRE in INTALNIRE, de ce nu se poate???
Dar mi-e frica (vantule de ce bati asa tare??? de ce devii violent??? Nu vezi ca dorinta mi-e grea??? Vrei sa ma porti zburandu-ma la ea??? Grabeste-te pana nu-ti slabesc puterile...)
Oare cine sunt de scriu toate astea??? Oare sunt o dorinta??? Un om ce se doreste atins????
Cine sunt si ce vreau???
Jumatatea, unitate lacrimile o doreau,
Prin clipe de asteptare
Viata imi pare o mare EROARE...
Sunt o eroare sau o greseala de tipar
Putin cate putin scriu si apoi dispar,
In cartea vietii fila mea se rupe usor
Iar eu unitatea o implor si devin un muritor...
Ooooo doamne, jumatate sunt si voi fi mereu
Unitate e doar in gandul meu,
Implozia spre unirea sufletelor noastre
Eu si ea, in lumile celestre...:(
Cu lacrimile mele deznadajduiesc
Ce iubirile noastre construiesc,
Dragostea in eternitate
Si speranta intalnirii noastre...
Care Unitate????
Cand eu sunt o jumatate,
Ce-si plange dragostea in soapte
De iubire spre intalnirea cu tine...
(Daca esti tu aleasa inimii mele, nu mai sta, vin-o si-mi atinge jumatatea ca sa putem fi unitatea)
Ce pacat, scriu aici jumatatii mele care nu-i de fata sa-mi citeasca dorinta mea de a o intalni, doaaaamneeee rupe-ma in doua, o jumatate arunc-o in bratele ei, iar cealata las-o in acest destin cel duc intr-o iubire imaginara....
Nu pot sa nu te implor, fii inteleapta si asculta-ti sufletu unde te astept de atata amar de timp fara macar sa te fi simtit si iubit...
De vor trece anii fara sa ma atingi, voi imbatrani si pleca cand sortii ma vor alunga in nemilosul si imensul negru univers de unde distanta ne va desparti pentru totdeauna, iar jumatatea ta va fi unita de o alta jumatate falsa, iar a mea va fi vesnic 1/2 IUBIRE, o iubire ce imaginatia mea a creat-o astepatandu-te pe tine, nu puteam sa nu-mi te imaginez cand imi lipsesti, nu puteam sa nu te fi dorit cand te doream...
Ai sa intelegi candva cat te-am asteptat
Si nu vei afla, si atunci vei plange neincetat,
Vei sta nopti intregi si atunci cartea,
Sfarsitul, o va inchide fara sa ne fi intalnit...
TE ASTEPT UN TIMP FINIT, CAT MI-A FOST SCRIS!!!
ATENTIE: NUMAI UNA ESTE JUMATEA MEA!!! Nu poti fi tu, nici tu, si nici tu...ma intelegeti nu???
